Omul există prin voia unei forțe a Universului, dincolo de orice înzestrare a sa, dar în mod paradoxal, neputința îl face vanitos și lacom. Singura salvare ar fi o conexiune corectă la Creație! Cine are un „RUTER” bun, se ridică deasupra semenilor aflați în pierzanie…

Omul este aproape un nimic în raport cu Universul. El nu are niciun control asupra elementelor esențiale a susținerii vieții pe Pământ: Soare, corpuri cerești din proximitate, gravitație, mișcările de rotație ale planetei, aer, climă, atmosferă, stratosferă, mișcări tectonice, resurse de apă și multe altele…

Cu un virus se poate lupta și are șanse să-l învingă, dar omul este dramatic de ignorant, crezând că poate împărăți, unul mai mult decât altul, părți din natura planetei și bunuri diverse ale acesteia, când de fapt nimic nu-i aparține! Omul continuă să se războiască cu el însuși, neînțelegând că este muritor… Mi-e rușine de condiția mea de om când citesc istoria războaielor…

Vanitatea este mult mai mortală ca orice virus, de exemplu! Dacă omul nu ar mai fi atât de prost încât să creadă că puterea îi poate conferi viață veșnică, dacă omul ar pricepe că singura și cea mai mare înzestrare a lui este GÂNDUL, cu care poate călători oriunde dorește în Univers, cu își poate găsi iniște prin iertare și bucurie prin iubire și cu care își poate asigura hrana cea pentru ființă de zi cu zi și dacă l-ar lăsa pe Făuritorul și Stăpânul de drept al acestei lumi cosmice să se ocupe și să rezolve toate problemele după voia Lui, atunci omul ar fi așa cum am spus la început: „aproape un nimic”, altfel omul este un nimic desăvârșit!

Nicolae Badiu