Mă fascinează de mic uriașele construcții vechi, din antichitate și de dincolo… Probabil că piramidele sunt cele mai vechi mărturii ale grandomaniei umane, dacă nu cumva, aceste construcții au avut vreun rol strategic, în interesul comunității, de bunăstare ori de protecție… De fiecare dată când un lider este virusat cu îndemnuri cerești, când mintea-i paranoică este exacerbată de credința într-o misiune divină pe Pământ, se găsesc imediat suficienți acoliți, contaminați sau oportuniști prin care să-și pună planurile de măreție în aplicare. Urgiile devin de neoprit! Mă gândesc la Alexandru cel Mare, la Napoleon, la Hitler…
La exemplul cu piramidele pot fi adăugate multe dintre așa numitele minuni ale lumii. Cred că marile catedrale ale civilizației europene sunt de asemenea o dovadă a cultului măreției. Toate aceste lucrări – rod al unor megalomanii- au devenit instrumente de manipulare a mulțimilor, mijloace de supunere, de smerenie în fața liderilor atotputernici, preaslăviți! Și totuși, măreția omului este efemeră, pentru că viața este limitată nu doar de spațiu ci mai ales de timp! Înțeleptul rege Solomon a lăsat o analiză cutremurătoare dar extrem de lucidă în cartea biblică Eclesiastul, unde conclude că totul este vânare de vânt și deșertăciune… Construcțiile, oricât ar fi de mari, odată cu timpul se vor degrada, vor ajunge ruine mai devreme sau mai târziu și la un moment dat, oricât de mult ar dura, urma lor se va șterge definitiv… Memoria faptelor poate avea o durată lungă, dar chiar și aceasta se va pierde la un moment dat, nimic nu poate fi veșnic, decât spiritul, care ascunde în el universuri infinite, de nepătruns, cheia fiind deținută de marele infinit, numit popular Dumnezeu.
Am scris aceste rânduri provocat de șocul psihologic cu care m-am confruntat în timpul vizitei Palatului de la Versailles. Am avut o tresărire! Câte zeci și zeci de mii de oameni și-au sacrificat timpii vieților pentru a ridica acest palat! Și câte alte mii și mii de slugi au trudit zi și noapte pe lângă familiile regale, pentru a le asigura confortul acelor timpuri. Priveam la imensele șemineuri și îmi imaginasem munca de zi de zi pentru a le curăța de cenușă… apoi tăiatul lemnelor și aprinderea focului. Imaginați-vă, ce însemna ștergerea prafului, curățarea pardoselilor, a pereților, etc…zi de zi! Niște camere imense, cu înălțimi amețitoare, pentru niște regi care abia se ridicau pe niște pantofi cu toc, pentru a trece de un metru și jumătate… Sute de artiști în slujba lor, sute de poeții, scriitori, lăudători, pictori, etc… cum ar fi pupincuriștii zilelor noastre! Nu aveau WC-uri și nici băi cu apă caldă la robinet!! Opriți-vă să vă mai imaginați… ! Bine, dar hai să socotim care erau cheltuielile pentru a întreține un astfel de Palat, cu grădină cu tot?! Nimic nu mai contează când ți s-a arătat în visuri că ești ales, uns al Domnului, nu-i așa?! Istoria a consemnat- cum nimeni din vremea aceea nu ar fi cutezat să creadă că se putea întâmpla- celebra Revoluție franceză! S-au tăiat capetele pe bandă, a fost măcel, s-a răspuns la o urgie cu alte urgii… Apoi, încet, încet, s-au reconstruit scările valorice, boala puterii a intrat în noii lideri și tot așa, istoria se dă de-a dura de mii și mii de ani.
Zilele astea îl urmăresc pe Trump, un tartor născut peste noapte din propria-i tulburare de megalomanie. O vreme, lumea se va închina la el?! Pe lângă „dumnezeul Trump” apare „sfântul Musk”, iar din aceleași ceruri întunecate a scos capul „îngerul Putin” . Postumitatea va avea pereții plini cu icoanele acestor „divinități”?!
NOTĂ. Am ilustrat reflecția mea cu un apus de soare, la gândul optimist că după noapte vine zi, totuși…