Mircea Diaconu nu a fost doar unul dintre cei mai mari actori români din toate timpurile. A fost un scriitor român care a primit recunoștința valorii literare a scrierilor sale prin câștigarea premiului Uniunii Scriitorilor din România. A fost cadru didactic universitar la IATC. Are un palmares impresionant de roluri pe cele mai mari scene de teatru din țară și din Europa. A jucat în sute de filme și a primit zeci de premii naționale și internaționale! A manageriat teatre naționale și asociații culturale de prestigiu.
Mircea Diaconu a fost unul dintre cei mai mari și valoroși oameni de stat din România postdecembristă! A fost senator, europarlamentar și ministru al culturii! A militat cu tărie și cu un patriotism exemplar pentru valorile românești, pentru autenticitate și pentru păstrarea integrității comorilor neamului! Este cel care ca Ministru al culturii s-a opus „Proiectului Roșia Montana„ prin care riscam să plece aurul din țară și să rămânem cu cianurile…!!!
Mircea Diaconu a fost un român exemplar, care a trăit exprimându-se printr-o naturalețe unică! A iubit natura, gospodăria, munca la țară, familia și semenii săi, cum rar se întâmplă… A transmis permanent mesaje cu pilde de viață, prin exemple personale, prin metafore fine.
Mircea Diaconu, țăranul din Vlădești, și-a trăit ultima parte a vieții în Săftica, în propria lui gospodărie ridicată cu mâinile lui, în sânul familiei sale pe care a prețuit-o total!
Și-a organizat înmormântare la Săftica, acolo unde continuă să respire frumoasa lui familie. Totul a fost de o simplitate uimitoare. Pe trupul lui neînsuflețit nu a fost pus un capac opac ci a fost lăsat la vedere să poată pricepe cei încă în viață că omul are implacabil un sfârșit, când devine tot una cu pământul, iar frumusețea umană se destramă, piere, devine stricăciune… O lecție ecleziastică formidabilă!!! Lângă groapa rece nesofisticată, fără de cruce cu fală, fără de monument maiestos, s-au împărțit pungi cu câte un covrig și un măr! Mere roșii din livada de la Vlădești! Un gest de o simplitate cerească, frumos ca viața lui!
Cu ce era mai presus, dacă ar fi avut un loc de veci la Belu, în cartierul VIP-urilor?! Cu ce se ridica mai presus dacă la capul lui ar fi venit să aprindă o lumânare șeful statului și premierul în exercițiu?! Cu ce era mai valoros dacă președintele Uniunii Scriitorilor i-ar fi fost prezent la slujba de înmormântare?! Și tot așa… Un om de o noblețe și caracter alese, fostul președinte Emil Constantinescu, la o vârstă venerabilă, a fost totuși acolo și a rostit puține dar apăsate și luminate vorbe! Cam asta e România de azi… Dar Mircea Diaconu nu poate fi șters în veci din conștiința românilor de cinste, vrednici de țara lor, de valori și credințe!