Prăbușirea acoperișului Băilor Imperiale Neptun e o nimica toată, față de tot dezastrul în ansamblu… Și n-au dat rușii nicio bombă aici… Am avut noi guvernanții noștri, războinici iscusiți, care au lovit drept la țintă!
Măi oameni buni, am ajuns la Băile Herculane săptămâna trecută. Horror! Ce-a putut să facă această guvernare „Năstase by Agaton”, nu vă puteți imagina! Apoi, sindicaliștii care au distrus integral o bijuterie de hotel, Decebal! Câtă nemernicie! Nu există jeguri umane mai mari decât cei care au distrus una dintre cele mai mari stațiuni balneo-climaterice din lume, inclusiv monumentele istorice din vremea romanilor, care au fost întreținute și consolidate sute de ani de către austrieci și apoi de către Ceaușescu!! Au distrus tot!
Cam așa s-a întâmplat cu toată România asta, furată pas cu pas de 30 de ani încoace… Ni s-a furat inclusiv bunul simț! Oamenii sunt mai mult neoameni… Adormiți, paralizați de TV uri vândute!
Partea bună e că m-am liniștit cu războiul. Nu ne vor invada rușii niciodată. Ce să caute la noi?! Să ne refacă Băile Herculane, fabricile și uzinele furate, să ce?! Să ne ia deșeurile chimice și radioactive din fostele Hale ale Uzinei ARO?! Să ne refacă spitalele închise de acest Băsescu, om urât, care ne-a păcălit și ne-a jefuit în mod istoric?! Ce să facă rușii la noi?!
Stau liniștit! În România nu va fi alt război! Am avut deja unul, pe care l-am pierdut! Ne-a învins Adrian Năstase, Băsescu și ceilalți!