Prezentul este trăit în virtual sau pur și simplu nu este trăit… Oamenii comunică între ei sec, fad, fără emoție, fără vibrații, furnicături, puls ridicat și alte de-astea ce țin de sensibilități umane.. .Nu se mai consumă povești, întâmplări, amintiri deosebite… Se petrece un fel de robotizare umană. E pe cale de dispariție comunicarea față în față, cu priviri, cu gesturi, cu intonații vocale, cu de toate cele ce țin de unde cuantice. Au dispărut fiorii! FB ul a permis exprimarea violenței sub protecția anonimatului. Ființa umană își dă în petec, adică și-a cam dat arama pe față!
xxx
Spuneam că au cam dispărut fiorii… Acum se vorbește despre fluturi… dar doar în sensul instinctelor clasice primare sexuale, instincte care nu sunt însoțite de nicio emoție mentală sau oricum prea puțin pentru a genera, să zicem, o roșeață în obraz. Unii își mai amintesc ce însemna atingerea unei mâini, o privire aruncată direct în ochii fetei îndrăgite sau invers, o șoaptă, o atingere de buze sau chiar și o mângâiere, să-i zicem mai prozaică… de sân sau gambă, în timpul vizionării unui film, unde bezna din sala de cinematograf era de mare ajutor pentru a prinde curajul unui preludiu al unei povești, care dura și dura și la al cărei final se ajungea mai greu sau deloc… Acum totul se petrece după o schemă mecanică, fără prea multe ocolișuri, rapid și cât se poate de explicit. Nu mai e nevoie de nicio poezie, de nicio melodie, de niciun dans, de nicio mângâiere… E suficient un scurt : „Ne-o punem!” și se trece direct la mecanică, fără nicio chimie… Asta în cazul fericit când totuși cei doi tineri se întâlnesc în viu, cum s-ar spune, pentru că virtualul este deja o modă – sexul online fiind mult mai comod…
xxx
Parcurgem o eră a pragmatismului excesiv care riscă să blocheze pe acele funcții ale creierului responsabile de generarea emoțiilor! Se vorbește despre inteligența emoțională, necesară performanțelor antreprenoriale. Da, este o inteligență foarte importantă cu care nu ne naștem dar care se poate educa și care face diferența între oamenii de succes în plan economic, financiar, social… și ceilalți. Dar de multe ori, cei care nu au deprins prea bine abilitatea administrării emoțiilor, cunosc starea de fericire! E nevoie de un echilibru al managementului emoțiilor! Degeaba câștigi tot potul la masa afacerilor, ca la poker și devii putred de bogat, împietrit, fără nicio grimasă, fără pic de sensibilitate, fără capacitatea de a iubi, în fond, fără putința de a te bucura de trăirile care țin de simțuri, de simțăminte… Să asculți o muzică live, să urmărești o piesă de teatru în direct, să dansezi, să cânți, să țipi de bucurie într-o drumeție pe un munte, să scapi o lacrimă, să râzi ca un copil, să trăiești emoția unei atingeri, să visezi cu ochii deschiși, cam așa ar trebui să fii ca om!
xxx
Să-ți trăiești prezentul, pentru că numai în prezent se trăiește! Nu trăim în trecut și nici în viitor! Clipa prezentului trebuie vânată pentru a fi trăită! Cei mai mulți neglijează prezentul și de fapt și-l irosesc, proiectându-se veșnic într-un viitor plin de dorințe de neîmplint… Alții rămân ancorați în trecut, uitând să-și trăiască prezentul. A rămâne anchilozat într-un trecut sau a te proiecta într-un viitor virtual, înseamnă a-ți rata prezentul, adică viața în sine. De aici vine de fapt nefericirea!
xxx
Obișnuiesc în demersurile mele de socializare să comunic încercând să-i bine dispun pe cei cu care relaționez, pe cât posibil. În mod firesc, orice om se simte bine atunci când este complimentat. Femeile își doresc să li se confirme frumusețea și sexualitatea, chiar dacă nu prea recunosc… Fără nicio ezitare, în preajma unei femei, nu fac economie de complimente, dar uneori m-am lovit de un soi de rigiditate ori de complexe sau pur și simplu de prostie… Am dat de femei care s-au simțit amenințate de complimentul meu, chiar hărțuite… dar probabil că cea mai dificilă situație este aceea din care un nevinovat și plin de bune intenții compliment este luat drept ca o declarație fermă, ca o cerere, la care mi se răspunde cu un DA… ! Ei, din situații de genul ăsta se iese foarte greu, vai de mine!
Bun. Ce vreau eu să spun, dincolo de amuzament?! Spun că nu este deloc ușor să comunici cinstit, nevinovat, cu dezinvoltură, într-o societate atât de bruiată de interese, unde primează falsitatea, iar suspiciunea se manifestă la tot pasul… Onestitatea se pierde printre atitudini mizere și este destul de greu de identificat. Eu, totuși nu mă las, voi continua să fiu copil, fie și un copil tâmpit, cum ar putea unii să-mi reproșeze… Când spun copil, mă refer la abordarea directă, cinstită, prin care să spui lucrurilor pe nume! Exact ca în povestea cu împăratul care era gol… și nimeni nu a îndrăznit să-i spună, în afara unui copil…