Fotografiile lui Sminnchise, au fost așezate unde trebuie,
cum trebuie, inspirat, iar ceea ce a transpus în ele, cu adevărat e
„tot ce inima a bătut, tot ce ochiul a lăcrimat, tot ce sufletul a simțit… ”
după cum mărturisește autorul.
S-au făcut nenumărate demersuri după anii 90 în sensul semnalizării ”Memorialului ÎNCHISOAREA PITEȘTI”. Nu prea am fost atras, vă spun sincer, pentru că fug de sentimentele de ură, de răutate… Comunismul a făcut un rău imens societății românești prin metodele de anihilare a sute de personalități marcante ale culturii interbelice, prin măsurile criminale luate împotriva partizanilor anticomuniști și desigur prin multe altele… Dar comunismul a adus și progres pe ici, pe colo… O inventariere la rece ar fi scos la suprafață multe lucruri bune și acestea n-ar fi trebuit negate ci continuate. Apoi, tot ce ține de horror-ul comunist trebuia evidențiat ca pildă de luare aminte și de condamnat hotărât, însă cu luciditate, nu de o manieră întunecată, prin ură nemărginită, așa cum s-a cam întâmplat.
Ura nu spală relele trecutului! Așa cred eu! Nu putem așeza ceva bun în locul unui rău, prntr-o ură mai mare decât cea inițială, cea care a declanșat răul la care ne referim! Prin ură contra ură nu facem altceva decât să dăm de-a dura un cerc vicios, care ne va ține în beznă mintea și nu vom putea păși treptele superioare ale civilizației, spre lumina la care tindem!
La „Memorialul ÎNCHISOAREA DIN PITEȘTI” s-a petrecut de curând ceva extrem de emoționan t, așa cum era firesc să se întâmple de la început, ceva care m-a înduioșat, care mi-a trezit sentimente de recunoștință pentru bravii intelectuali care s-au opus comunismului, riscându-și viețile și sfârșind în temnița de la Pitești, prin torturi demente aplicate de slujitorii nefericiți, sadici, nebuni și analfabeți, ai noii și aberantei ordini social-politice proaspăt instalate atunci în biata România…
Fenomenul „Închisoarea de la Pitești” nu trebuie analizat cu ură ci cu durere, nu cu pizmă și răutate, ci cu lacrimi, prin rugăciuni spre lumină… Expoziția fotografică a artistului Marius Sminchise, a pus Închisoarea de la Pitești sub o RUGĂ SPRE LUMINĂ, formidabil, fără precedent! Am asistat la un regal artistic, vizionând fotografii cu o încărcătură spirituală aleasă, adevărate icoane, reale raze de lumină, sinceră și înălțătoare RUGĂ SPRE LUMINĂ!
Netrebnicia unor oameni împotriva altora, semeni de-ai lor, sălbăticia, cruzimea, grozăvia cu care au acționat unii împotriva altora, din neputință intelectuală, nevolnici, nebuni, angajați ai unui sistem bolnav, plin de nechibzuință, sunt fapte de un dramatism imens. Deținuții politici de la Pitești erau vinovați de îndrăzneala de a gândi, de a-și expune public un crez, idealuri și doctrine de neînțeles pentru clasa primitivă care tocmai preluase frâiele societății. Omenirea se confruntă de mii de veacuri cu confruntări zguduitoare, de la facere încoace. Să nu uităm crima lui Cain împotriva lui Abel! Dar, repet, nu prin ură, nu prin răzbunare și răutate spălăm păcatele trecutului, oricât ar fi fost de mari!
Durerea, da, prin durere putem pune sufletul în rugăciuni și putem lua pilda corectă, întru RUGĂ SPRE LUMINĂ! Fotografiile lui Marius Sminchise sunt ce trebuie! Am stat cu sufletul îngenunchiat în fața lor și mi-au răspuns cu vibrații demne de o cale mai bună, spre lumină. Oricât de rău ne-ar fi fost nouă, oamenilor, vreodată, treapta spre lumină nu poate fi atinsă prin ură ci doar prin RUGĂ!
Sugerez organizarea permanentă a acestei expoziții fotografice și să nu uit să felicit pe inimoasa, talentata, inteligenta și inspirata Carmen Bârloiu, administratorul P.R. al acestui eveniment, cea fără de care nu aș fi avut parte să dau peste această unică și superbă RUGĂ!