După 6 ani de facultate și 5 sau chiar 6 ani de rezidențiat ajungi medic specialist. Carevasăzică ai nevoie de 11 ani minim pentru a ajunge doctor. Unii parcurg și școala doctorală pentru a atinge gradul de „doctor în științe medicale”! Cei mai frumoși ani, tinerețea, cu o bună parte din adolescență, se sacrifică… Eforturile din timpul facultății sunt extreme, mai ales în universitățile din România, unde programele sunt extrem de stufoase și alambicate, iar profesorii pun o presiune de multe ori inumană pe studenți. Potrivit unor studii neoficiale, aproape jumătate dintre studenții facultății de medicină, care reușesc să ajungă în anul 4, sunt afectați deja de depresii. Cursurile din primii 3 ani supun studenții la un stres infernal. În timp limitat sunt nevoiți să parcurgă volume imense de informație, iar în mod particular, cursul de anatomie pare a fi testul suprem de supraviețuire, în cursa spre titlul de medic! Examenul de licență, examenul de rezidențiat, apoi examenul de specialitate, nu sunt suficiente pentru a te defini ca medic. Anual, un doctor trebuie să acumuleze un număr de credite de pe urma conferințelor de specialitate, pentru a-și păstra dreptul de liberă practică medicală. Dar probabil că examenul suprem vine abia prin practica propriu zisă, în contact direct cu pacienții.
Să fii medic în România, unde nivelul de educație al pacientului, în medie, este foarte scăzut, dar pretențiile sunt nemăsurate și de multe ori aberante, ca să nu mai vorbesc de gradul de civilizație, dacă e să mă refer la respectul în comunicare ori la capacitatea de a înțelege recomandările medicului și de a respecta indicațiile medicale primite, pare o aventură cu riscuri nemăsurate! Despre „sistemul medical” în sine nu mai vorbesc – managementul spitalelor și al clinicilor de stat, dotarea medicală și asigurarea materialelor consumabile, relaționarea dintre cadrele medicale, resursele umane… Nu vorbesc! Și nici despre mentalități nu mai vorbesc. Adică despre diferențele dintre mediul de asistență medicală de stat și cel privat, despre competențe, despre prejudecăți…, despre subiectivism în general. Nu vorbesc.
E adevărat că în România, are parte de un tratament, de o intervenție chirurgicală, de o asistență medicală de urgență, etc… și bogatul și săracul deopotrivă! Față de oricare alt sistem de sănătate din occident, Europa, ori America, în România nimeni nu este lăsat să moară, fie că are sau nu asigurare de sănătate plătită. Dar asta nu acoperă superficialitatea sistemului, slăbiciunile imense de ordin organizatoric și dotare, ori mai ales mentalitățile retarde… din lipsa managementului corect, lăsat la voia clientelei politice, în voia vântului și a ignoranței!
Cine are grijă în România de medic – medicul, care ajunge medic, după cum am arătat mai sus, prin trecerea unor furci caudine teribile?! Pacientul dă cu pumnul în masă și cere servicii prompte și de calitate. Administrația, fie din sectorul de stat fie privat, cere medicului să consume energii enorme, uneori peste limite umane, pentru a-și primi recompensele financiare, salariul, despre care se spune în ultima vreme că ar fi ajuns la cote mai mult decât decente, în mod fals! Fals, pentru că un salariu de medic ajunge la o cotă decentă doar prin efectuarea serviciului de gărzi și prin sporuri, care de multe ori nici nu se acordă corect! Un serviciu de gardă presupune să fii la dispoziția pacienților 24 de ore din 24, ceea ce intră în zona inumanului… Un medic, după o gardă, e mai bătrân cu mai mult decât o zi trecută, cât a durat garda! El consumă din biologicul și din psihicul lui, nemăsurat de mult… și strop cu strop, uzura își spune cuvântul în timp. Un medic are și el familie, cu toate că e foarte greu să ajungă la acest confort uman… Un medic are și el copii și părinți… Un medic are și el problemele lui de sănătate! Un medic e un OM! Un om care trăiește prin sacrificii. De-aia salariile medicilor din țările civilizate sunt astronomice! Pentru că așa merită! Pentru că fără ei, societatea n-ar mai putea exista pur și simplu.
O societate bolnavă moare înainte de vreme și deci dispare încet, încet. Medicul are un rol crucial în susținerea și dezvoltarea unei societăți! Înainte de a-l pune să-și efectueze corect, cu competență și randament maxim slujba, medicul trebuie să beneficieze de un respect total și SISTEMUL în care activează să-i asigure confortul de care are nevoie, să aibă grijă de sănătatea lui fizică și psihică!
Asta că veni vorba, azi de ZIUA SĂNĂTĂȚII!