De ziua sănătății am expus lapidar o pledoarie cinstită și curată în favoarea medicilor din România. Citiți sau recitiți articolul.
Ei bine, există totuși un cerc vicios în ecuația la care am făcut referire… Medicii nu reușesc să comunice între ei așa cum s-ar cuveni. Invidia, complexele, varii frustrări… sunt prezente pe ici pe colo, iar actul medical în sine are de suferit și din această cauză! Există încă medici, foarte puțini, dar încă există, care condiționează actul medical în „serviciu la stat”, deci în afara mediului privat!
Nu toți medicii sunt la fel de talentați, la fel de pregătiți… și atunci este firesc ca pacienții să caute pe unii în defavoarea altora și asta generează un disconfort emoțional, evident… În plus, sunt medici care dispun de o semnalizare cu un marketing profesional, mai ales când e vorba de mediul privat și în mod firesc având o imagine mai bună, au o cotă mult mai bună de piață, ca să zic așa…
Nu există norme legale cu care să se facă o diferențiere a calității și cel puțin a cantității serviciilor prestate de medici în sistemul de stat! Și un medic și altul câștigă același salariu de încadrare, chiar dacă unul oferă 30 de consultații pe zi, iar altul , să zicem, doar 3!
Se jonglează pe alocuri cu pacienții între serviciile de la stat și cele din privat. Legislația este încă incompletă sau incoerentă față de această situație.
Medicii de familie sunt în cele mai multe cazuri mai degrabă niște funcționari care dau rețete și bilete de trimitere. Prevenția este la cote foarte mici, pentru că aceștia nu au nici timp și nici dispoziția potrivită pentru a acționa în acest sens, pe teren sau prin acțiuni de informare declanșate periodic.
Rezidenții se „dedulcesc” cu mediile universitare în care se formează ca specialiști și apoi refuză spitalele din provincie, fără de dotare și în care atmosfera de lucru pare din altă lume… Apoi, puțini sunt rezidenții care reușesc să -și formeze o pregătire de nivel, pentru că medicii și profesorii îndrumători refuză să le ofere din experiența lor, în cele mai multe cazuri marginalizându-i în mod ostentativ pe tinerii absolvenți… Prind „meserie” mai ales cei care aplică la stagii în clinicile universitare europene. Rezidențiatul în România are mari lipsuri, relația „rezident-medic îndrumător”, fiind extrem de defectuoasă sau inexistentă!
Prea multă frustrare! De unde vine? Probabil că și din extenuarea la care sunt supuși viitorii medici încă din primii ani de studii, apoi examenele foarte dure, lipsa unor venituri pe măsura aspirațiilor, insatisfacția unor rezultate foarte bune în relația cu pacienții, comportamentul pacienților, modul inechitabil de promovare, de ocupare a posturilor, etc… Și nu în ultimul rând, pur și simplu, societatea asta românească în care muncim, consumăm, trăim și votăm…